Vezi care este programul tur-retur pentru cele 12 echipe din Divizia Naţională, sezonul 2011-2012
Primul derbiu în Divizia Naţională va avea loc pe 6 sau 7 august. În etapa a 3-a, Sheriff va juca acasă cu Zimbru. În august şi septembrie ne mai aşteaptă două meciuri de foc, Zimbru-Dacia şi Sheriff-Dacia.
La sediul FMF a avut loc tragerea la sorţi pentru sezonul viitor şi a fost stabilit programul meciurilor din primele două părţi ale campionatului.
Aşadar, sezonul 2011-2012 va începe cu două partide tari. Dacia va întâlni Nistru, echipă care le-a creat cele mai multe probleme lupilor galbeni pe finalul sezonului trecut, şi Milsami - Academia, meci între două echipe care pot crea probleme oricărui adversar.
"Dacă după 30 de ani în fotbal, încă îţi este frică, nu mai are rost să te măriţi. Cei fricoşi nu joacă fotbal", declară Vasile Traghira, patron Nistru.
Dragoş Hâncu, vicepreşedinte Milsami, susţine că este mai bine că joacă în prima etapă cu cu Academia. "Vom vedea care este valoarea echipei. Oricum avem de jucat cu toate echipele."
Derbiurile în Divizia Naţională vor începe destul de devreme. Deja în etapa a treia se va juca "El-classico" moldovenesc, Sheriff-Zimbru. În etapa următoare tot Zimbru joacă contra campioanei Dacia, iar Dacia-Sheriff va avea loc la mijlocul lunii septembrie, la Tiraspol, în cadrul etapei a 8-a.
Datele exacte ale desfăşurării etapelor, precum şi stabilirea sistemului de joc pentru sezonul viitor va fi făcut public înainte de prima rundă, când va avea loc şedinţa Comitetului Executiv al FMF.