VEZI ce cadouri neobişnuite vor copiii care au trimis scrisori pe adresa Academiei lui Moş Crăciun
În perioada sărbătorilor de iarnă Moş Crăciun a primit saci de scrisori de la copiii moldoveni. Peste 4.500 de mesaje au fost expediate pe adresa Academiei lui Moş Crăciun din Chişinău. Pe lângă păpuşi, maşinuţe, telefoane mobile sau creioane colorate, moşul este rugat să îndeplinească dorinţe mai puţin obişnuite.
"Vreau ca părinţilor mei să le meargă bine în afaceri şi dacă poţi, fă aşa ca tata să fie de ziua mea acasă", scrie un copil.
"Dacă ai puţin timp, ascultă-mă! Am o soră mai mare de 16 ani. De trei ani nu ştim ce e în capul ei, ce vrea de la viaţă. Încercăm să o aducem pe drumul cel drept, dar nu vrea să se schimbe. Ne face să suferim. Dă-mi, te rog, un sfat!", îi cere o fetiţă lui Moşu'.
"Te rog, ajută-l pe tata să aibă un serviciu şi să primească măcar 1.500 de lei. Nu mai vreau ca tata să plece la Moscova la muncă. Vreau să fie acasă", spune un alt copil.
"Am 35 de ani. Poate sunt prea matură să-ţi cer ceva, Moş Crăciun. Îndrăznesc să te rog, să mă ajuţi pe mine şi pe soţul meu să avem un copil. Este dorinţa vieţii mele", îi cere o femeie lui Moş Crăciun.
Reprezentanţii lui Moş Crăciun spun că toţi cei care au trimis scrisori vor primi un răspuns.
"Răspunsurile sunt personalizate, adică fiecare scrisoare este analizată individual", explică preşedinta Academiei lui Moş Crăciun, Veronica Solomiţchi.
Pentru a realiza dorinţele exprimate în scrisori, Moş Crăciun va fi ajutat de Guvern. 500 dintre mesaje vor fi examinate de membrii cabinetului de miniştri, la iniţiativa primului ministru Vladimir Filat. Academia lui Moş Crăciun a fost înfiinţată în 2001.