Vezi ce condiţii trebuie să îndeplinească viitorul şef al Centrului Naţional Anticorupţie
Potenţialii candidaţi la şefia Centrului Naţional Anticorupţie vor putea să-şi depună actele pentru participarea la concurs, în perioada 25 august - 14 septembrie, între orele 9.00 şi 17.00. Comisia Juridică a aprobat, astăzi, Regulamentul privind modul de desfăşurare a concursului.
"Vom fi foarte duri. Proba va avea loc sub supravegherea a 12 membri ai Comisiei Juridice. Concursul se va desfăşura în felul următor, testele pentru proba scrisă vor fi stabilite cu 5 minute înainte de derularea concursului, nici participanţii nu vor şti, nici noi. Nicio şansă să copieze de undeva!", a menţionat preşedintele Comisiei Juridice, Victor Popa.
Viitorii candidaţi trebuie să deţină cetăţenia Republicii Moldova, să aibă studii juridice şi o experienţă de cel puţin zece ani în acest domeniu. La fel, candidaţii nu trebuie să aibă antecedente penale sau să fie membru de partid.
Rezultatele concursului vor fi anunţate până pe 1 octombrie, după care candidatura la funcţia de director al CNA va fi supusă votului în Parlament.
Actualitate