Vezi cele mai neobişnuite maşini de la Salonul Auto de la Geneva
Salonul Auto de la Geneva din acest an a atras prin cele mai noi concepte, dar şi prin unele idei puse inedit în practică. Este vorba de modele foarte diferite şi neobişnuite de ceea ce unii constructori prezentau până acum. Realizatorul emisiunii Autostrada de la Publika TV, Constantin Mihalache, a participat şi el la acest grandios eveniment.
După ce grupul italian Fiat a început colaborarea cu Chrysler, modelele produse de aceştia îmbină trăsăturile ambelor companii. Astfel, la Geneva a fost prezentat noul Fiat Freemont, o combinaţie între identitatea Fiat şi un Dodge Journey. Maşina este ciudată, iar experţii spun că deşi are logo-ul celor de la Fiat, aceasta a pierdut farmecul italian, având un design complet americanizat.
Rolls-Royce a decis să studieze piaţa automobilelor electrice şi a creat conceptul Phantom în versiune hibridă. Modelul este neobişnuit prin faptul că este foarte mare, pentru că, de obicei, producătorii auto mizează pe modele electrice cât mai mici, ca să obţină o autonomie ridicată.
Noul Ferrari FF este un concept foarte neobişnuit pentru constructorii italieni, iar în întreaga istorie a mărcii nu se găseşte un model de serie cu tracţiune integrală şi cu patru locuri. Specialiştii spun că cei de la Ferrari au renunţat uşor la imaginea formată cu greu de-a lungul istoriei pentru unele soluţii populare pe piaţă.
Porsche Panamera în versiune hibridă se înscrie în linia neobişnuită similară cu cea a lui Ferrari FF. Panamera este un model care nu are legătură cu istoria Porsche decât prin siglă, iar versiunea hibridă a acestuia este foarte neaşteptată pentru fanii mărcii germane.