Vezi cine sunt candidaţii pentru fotoliul de primar al Capitalei
Până acum, au fost anunţaţi patru candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău. Din partea Partidului Liberal rămâne actualul edil al Capitalei, Dorin Chirtoacă. PCRM l-a desemnat pe deputatul Igor Dodon, Partidul Democrat - pe ministrul Muncii, Valentina Buliga, iar de la PPCD intră în cursa electorală vicepreşedintele formaţiunii, Radu Buşilă.
Igor Dodon a devenit membru al PCRM în 2010. A fost prim-viceprim-ministru şi ministru al Economiei în guvernul condus de Zinaida Greceanîi, format la 31 martie 2008. Anterior, a deţinut funcţia de viceministru al Economiei şi Comerţului. Igor Dodon este doctor în ştiinţe economice şi vorbeşte fluent limbile franceză şi engleză.
Valentina Buliga este ministru al Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei. Totodată, ea este vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova şi preşedintele organizaţiei de femei a formaţiunii. În 2005-2009, a fost deputat şi a condus Comisia parlamentară pentru protecţie socială, sănătate şi familie.
Dorin Chirtoacă a fost ales primar general al municipiului Chişinău în 2007. El este şi prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal. Chirtoacă este licenţia în drept european la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. A fost coordonator de proiecte la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova în anii 2003-2005. Cunoaşte limbile franceză, engleză, rusă şi germană.
Candidatul PPCD, Radu Buşilă, este vicepreşedinte al partidului şi liderul Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă. Buşilă este absolvent al Colegiului de Poliţie „Dimitrie Cantemir” şi licenţiat în drept la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Buşilă este cofondator al Asociaţiei Juriştilor Creştin-Democraţi şi al Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă.
Politică