Parlamentul a votat, în ședința plenară de astăzi, modificări, în lectura finală, la Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație. Proiectul prevede majorarea etapizată a alocațiilor lunare de stat participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, precum și persoanelor participante la acțiunile de luptă din Afganistan și pe teritoriile altor state.
Alocațiile respective se vor majora de la 100 la 300 de lei lunar începând cu anul 2020 și până la 500 de lei lunar – începând cu anul 2021.
Odată cu intrarea în vigoare a noii legi, peste 35.500 de participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, precum și persoane participante la acțiunile de luptă din Afganistan și pe teritoriile altor țări, se vor bucura de protecția socială suplimentară din partea statului.
Inițiativa legislativă de majorare a alocațiilor aparține unui grup de deputați ai fracțiunii parlamentare "Partidul Democrat din Moldova".
Alocațiile pentru aceste categorii de persoane nu au fost indexate sau majorate din 2012.