Vezi cum arată Casa-hotel a Parlamentului
Proaspeţii deputaţii din provincie şi-au luat deja în primire apartamentele de serviciu ce li se cuvin în aşa-zisa casă-hotel a Parlamentului. Acolo, însă, au găsit doar pereţii goi şi un aragaz la bucătărie. Vor trebui, deci, să-şi amenajeze singuri locuinţele în care vor sta pe perioada mandatului, în schimb în tot acest timp vor trebui să plătească doar pentru întreţinere.
Blocul deputaţilor are 28 de apartamente, cu două sau trei camere. Toate sunt reparate atunci când e nevoie, după ce sunt părăsite de locatari, pardoselile sunt din parchet, iar baia este placată cu faianţă.
Un apartament cu 2 camere în casa-hotel a Parlamentului are aproximativ 60 de metri patraţi. Are 2 balcoane şi o bucătărie de 9 metri pătraţi. Nu este însă mobilat şi este utilat doar cu un aragaz.
19 deputaţi din componenţa fostului Parlament au locuit aici. Celor care au fost realeşi, legea le permite să păstreze apartamentul. Ceilalţi ar trebui să-l părăsească timp de două săptămâni. Nu este şi cazul Valentinei Cuşnir. Ea continuă să ocupe una din locuinţele de stat, deşi mandatul i-a expirat acum doi ani. Instanţa încă nu s-a pronunţat pe seama unei cereri de evacuare pe numele ei. Până atunci, se împacă foarte bine cu vecinii, care nu au obiceiul să facă petreceri zgomotoase, spune Valentina Cuşnir.
Deputaţii fără viză de reşedinţă în Chişinău pot primi o locuinţă la cerere, în urma unei hotărâri a Biroului Permanent sau printr-o dispoziţie a şefului statului. 14 parlamentari din noua Legislatură au depus o asemenea cerere, iar opt dintre ei au şi intrat în locuinţe. Deputaţii din provincie cărora nu le ajung locuri sau nu vor să stea în acest bloc, au dreptul la o indemnizaţie lunară pentru chirie, care variază între 2250 şi 4500 de lei.