Vezi cum îl caracterizează profesorii pe Prinţul William
Respectuos, drăguţ, politicos, dar mai puțin punctual. Astfel îl caracterizează profesorii de la Universitatea "Saint Andrews" din Scoţia pe fostul lor student, prinţul William. Totodată, profesorii spun că William a vrut întotdeauna să fie tratat ca orişicare alt coleg de-al său în toate circumstanţele.
Lectorul universitar, John Walden, profesor de georgrafie, îşi aminteşte extrem de bine primul său curs în care l-a avut pe prinţul William în calitate de student: „A fost un seminar la care au participat trei sau patru studenţi. William a ajuns cu întârziere. A fost extrem de jenat. La fel au fost şi ceilalţi studenţi când au aflat cine este colegul lor de curs. În scurt timp însă s-a acomodat şi lucrurile au mers bine.”
Pentru nepotul actualei regine a Angliei, obişnuit să fie mereu în atenţia presei, orăşelul scoţian era un loc perfect de refugiu pentru a trăi o viaţă de student obişnuit.
Şi alţi foşti profesori de la Universitatea "Saint Andrews" îşi amintesc cu drag despre experienţa lor de a-l îndruma pe prinţ.
„A fost un lucru extraordinar că prinţul William a fost atât de natural în comportament. A fost întotdeauna respectuos cu ceilalţi studenţi, a fost extrem de natural şi uşor de abordat în toate convorbirile”, spune Brendan Cassidy, profesor de Istoria Artei .
Prinţul William a învăţat între anii 2001-2005 la una din cele mai renumite universităţi scoţiene. Acolo a şi cunoscut-o pe Kate Middleton, care îi va deveni soţie.