VEZI cum îşi taie astronauţii unghiile, atunci când se află în spaţiu
Chiar şi cele mai fireşti obiceiuri devin sarcini complicate în spaţiu. Dacă un astronaut nu este atent atunci când îşi taie unghiile, atunci ceilalţi membri ai echipajului de pe Staţia Spaţială Internaţională riscă să inhaleze bucăţelele tăiate.
Un astronaut canadian a realizat un filmuleţ despre modul în care membrii echipajului spaţial efectuează unele operaţiuni de igienă personală.
"Dacă îmi tai unghiile în altă parte, atunci bucăţelele de unghii nu vor cădea jos ci vor zbura. Astfel, acestea ar putea ajunge în ochi şi în gură, iar ceilalţi riscă să le inhaleze", mărturiseşte astronautul Chris Hadfield.
Astronauţii nu folosesc vreun instrument special, ci o simplă unghieră. Procedura trebuie să fie făcută deasupra sistemului de ventilaţie care absoarbe aerul. Ulterior, zona este curăţată cu un aspirator.
"Îmi tai unghiile deasupra sistemului de ventilaţie, astfel încât bucăţelele să fie aspirate şi să nu zboare", povesteşte astronautul.