Vezi cum va arăta noul monopost din Formula 1
Echipa de Formula 1, Williams a prezentat varianta finală a noului monopost, botezat FW33, cu care va concura în acest an în Marele Circ. Paleta de culori este asemănătoare cu cea utilizată anul trecut, principalele schimbări fiind cele ale numelor sponsorilor.
Albastrul a rămas predominant pe noul monopost FW33, la care se adaugă câteva porţiuni vopsite în alb.
Cele mai mari schimbări se remarcă la numele sponsorilor, după ce grupul petrolier venezuelean PDVSA a preluat cele mai importante poziţii de pe monopost în dauna băncii britanice, Royal Bank of Scotland, sau a producătorului de electronice Philips.
Williams a fost una dintre primele echipe care a prezentat oficial noul monopost FW33 pentru sezonul 2011, însă a utilizat o paletă de culori intermediară în primele trei sesiuni de teste din această iarnă. Decizia a fost luată în speranţa de a atrage mai mulţi sponsori la echipă, care ar fi putut dicta gama de culori pentru acest sezon, însă monopostul include în continuare mai multe spaţii libere.