Vezi echipele care s-au calificat în semifinalele Euroligii de basket
Montepaschi Siena, Maccabi Electra şi Panathinaikos s-au calificat în semifinalele Euroligii de basket. Toate cele trei echipe şi-au învins adversarele cu scorul general de 3-1. Real Madrid şi Valencia sunt echipele care dispută ultimul loc pentru seria Final Four.
Trei participante a turneului Final Four a Euroligii de basket s-au stabilit în urma meciurilor cu numărul 4 din sferturi.
Montepaschi Siena a trecut cu scorul de 88-76 de grecii de la Olympiacos Pireu, într-un meci jucat acasă şi a obţinut a 3-a victorie în sferturi, în timp ce echipa greacă a rămas doar cu una. Siena a câştigat datorită eforturilor a doi jucători, americanul Malik Hairston, care a marcat 25 de puncte, şi lituanianul Ksistof Lavrinovic, care a punctat încă 19. După acest rezultat, italienii se califică în runda Final Four, după o pauză de 3 ani.
Într-un alt meci, Maccabi Electra a obţinut o victorie spectaculoasă, cu 99-77 în faţa spaniolilor de la Caja Laboral. Israelienii au dominat tot meciul, jucat cu casa închisă pe terenul de acasă. Eroul meciului, americanul Jeremy Pargo de la Maccabi a marcat 26 de puncte şi și-a ajutat echipa să se califice în runda finală, cu scorul general de 3-1.
Ultimul meci decisiv din această serie s-a jucat în Grecia. Panathinaikos i-a învins chiar pe gazdele turneului Final Four - Regal Barcelona, cu 78-67 şi au ieşit în seria finală cu acelaşi scor la general, 3-1.
În a patra semifinală, scorul la general rămâne egal, 2-2, după ce Real Madrid a învins Valencia, cu 81–72. Meciul decisiv dintre aceste echipe va avea loc pe 6 aprilie.