Vezi ordinea candidaţilor la Primăria Capitalei în buletinele de vot
Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău a stabilit, astăzi, 15 mai, ordinea finală a candidaţilor pe buletinele de vot, pentru alegerile din 5 iunie. Pe buletinele de vot pentru Primăria Capitalei vor figura 14 candidaţi. Iar pe cele de consilieri au fost înscrişi 33 de concurenţi.
Pentru funcţia de primar al Capitalei vor concura 13 candidaţi din partea partidelor şi un candidat independent. Astfel, primul în buletinul de vot va fi Sergiu Coropceanu, candidatul Partidului Social Democrat. El este urmat de Radu Buşilă, din partea PPCD, Valentin Crîlov din partea Partidului "Patria Rodina" şi Oleg Onişcenco, reprezentantul Partidului "Casa noastră - Moldova".
Candidatul comuniştilor, Igor Dodon, ocupă cea de-a cincea poziţie. Igor Dodon este urmat de fostul consilier municipal Valerii Klimenko, reprezentant al Mişcării "Ravnopravie", de Vitalia Pavlicenco, din partea Partidului Naţional Liberal şi de Maia Laguta, reprezentantul Partidului Patrioţii Moldovei.
Pe locul nouă în buletinul de vot figurează candidatul democraţilor Valentina Buliga, iar pe cea de-a zecea poziţie se află fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleşca, reprezentantul Blocului electoral "Forţa a treia". Sub numărul 11 va figura Mihail Manole, reprezentantul Partidului Popular Democrat, urmat de Marcel Darie din partea Partidului Legii şi Dreptăţii.
Numărul 13 de pe buletin îl deţine liberalul Dorin Chirtoacă. Iar pe ultima poziţie va fi fostul prim-vicepreşedinte al PLDM, Mihai Godea.
Consiliul Electoral de Circumscripţie a stabilit şi ordinea pe buletine pentru concurenţii la funcţia de consilieri municipali. Astfel, 33 de concurenţi vor fi înscrişi pe buletine, dintre care 18 candidaţi independenţi şi 15 din partea partidelor.
Politică