Viaţa are prioritate. Militarii Armatei Naţionale au donat sânge în cadrul unei campanii iniţiate de minister (FOTOREPORT)
Militarii au fost îndemnaţi astăzi să doneze sânge în cadrul campaniei „O cale spre viață”. Iniţiativa ministerului Sănătăţii în parteneriat cu cel al Apărării şi Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui are scopul de a dezvolta spiritul civic. În Capitală, au fost deschise trei puncte de colectare.
La brigada Nr.2 infanterie motorizată din Capitală au venit să doneze sânge aproape 200 de militari.
Militarii s-au arătat bucuroşi că pot astfel salva o viaţă, mai ales că procedura este benefică şi pentru sănătate.
"A treia oară donez sânge şi peste fiecare două luni pot să donez, nu e problemă."
"Dacă ar fi posibilitate aş dona mai des pentru că nu este dăunător pentru organism aceasta, o faptă bună facem".
"Vreau să fac un lucru bun pentru patria mea şi pentru cei care au nevoie".
Şi două femei militar au donat sânge.
"Pentru prima dată donez sânge şi cred că este o iniţiativă binevenită, sunt puţine emoţii. Am o grupă de sânge cam rară şi eu cred că poate o să fie de ajutor pentru cineva. Am grupa IV negativ."
Soldaţii care au fost donatori vor avea astăzi o zi liberă şi au primit şi câte un pachet cu produse alimentare.
"Este o acţiune binevolă. Ieri erau pe listă 125, deja astăzi 160 şi ceva, chiar creşte în câteva ore dorinţa de a dona sânge", a spus medicul Margarita Todica.
În total, pe liste s-au înscris peste 500 de militari.

- Ministrul Sturza: Armata are nevoie de militari profesionişti şi trebuie modernizată. Soldaţii vor primi salarii mai mari
- Securitatea regională, discutată de ministrul Apărării Eugen Sturza şi şeful Statului major al Apărăii din Lituania
- Ministrul Apărării Eugen Sturza a efectuat o vizită de lucru în garnizoana Bălţi (FOTO)