Viaţa bate filmul. Istoriile de viaţă ale mai multor copii defavorizaţi au fost ecranizate de un ONG (GALERIE FOTO)
Au reflectat povestea vieții lor într-un scurtmetraj realizat în cadrul unui atelier video desfășurat la Orhei. Este vorba despre 10 copii din familii sărace care au reușit să-şi redea suferința și problemele într-un singur minut de film.
Unul dintre copii a arătat prin imagini cum este să trăieşti fără mamă. "Mama nu mi-o amintesc, deseori mă întrebam cum arată, nu am nicio fotografie cu ea", spune Irina, care are 14 ani, și a rămas fără mamă la vârsta la care abia învăţa să meargă.
Maică-sa a părăsit-o fără nicio explicaţie şi de atunci nu s-a mai întors. Fetiţa nu-şi aminteşte cum arăta, însă îi caută cu disperare chipul în ziare şi reviste: "Când m-au întrebat ce film vreau să fac, eu am spus că vreau să fac o poveste din viața mea. Eu nu o cunosc pe mama de la doi ani. Ea ne-a părăsit, dar din ce cauză nu știu. Am tăiat din fiecare revistă câte un obiect care îmi trebuia fața, ochii, părul, mâinele, hainele, picioarele" .
"Vreau să îi spun cat de tare mi-a fost dor de dânsa, cât de tare o iubesc chiar și dacă m-a lăsat .Să nu mai tai revistele, să o văd în realitate cum arată", spune Irina.
Şi Elizaveta Bezer, o elevă de 12 ani din Orhei, a regizat un scurtmetraj despre viaţa sa. Pe lângă faptul că este un copil cu nevoi speciale, fetița doarme într-un pat cu 20 de centimetri mai mic decât statura sa: "Când mă trezesc dimineaţa mă doare şi spatele, tot corpul mă doare. Eu nu încap în pat, dar eu vreau să am patul meu şi camera mea".
Părinții fetei sunt nevăzători. Pensia pe care o primesc nu le ajunge pentru a le oferi celor cinci copiii, toţi cu deficienţe, condiţii mai bune de trai.
Timp de trei zile, tinerii compun scenarii și sunt actori în propriile producţii.
"Avem realizate peste 60 de filme cu participarea copiilor şi tinerilor de diferite vârste şi în mare parte filmele lor scot în evidenţă problemele nemijlocit cu care se confruntă", a afirmat directorul Centrului Media Pentru Tineri, Veronica Boboc .
Atelierul Video a fost organizat de Centrul Media pentru Tineri cu sprijinul UNICEF Moldova.