Viaţa moldovenilor din diasporă: Câştigă lunar până la 2.000 de euro şi nu se grăbesc să revină acasă
Cei mai mulţi dintre moldovenii de peste hotare câştigă lunar până la 2.000 de euro. Aceştia vorbesc aproape zilnic cu rudele şi prietenii din țară şi nu se grăbesc să revină acasă. Sunt datele sondajului "Barometrul Diasporei" realizat de IMAS în perioada 17 februarie - 7 martie 2017.
Potrivit studiului, 76 la sută dintre moldovenii plecaţi peste hotare sunt încadrați în câmpul muncii.
Aproape 40 la sută dintre aceştia câştigă până la 1.000 de euro lunar, 30 la sută au un salariu între 1.000 şi 2.000 de euro, iar 15 procente au declarat că au un venit mai mare de 2.000 de euro.
Datele barometrului mai arată că pentru cei din diaspora relaţia cu rudele şi prietenii din Republica Moldova este foarte importantă.
55 la sută dintre cei chestionați vorbesc zilnic cu cei de acasă, 36 la sută o fac săptămânal şi doar opt procente spun că discută de câteva ori pe an.
Sondajul mai arată că 76 la sută dintre conaționali vin acasă de câteva ori pe an şi doar 5 procente dintre cei chestionați nu au venit acasă niciodată de când au plecat.
Chiar şi aşa, majoritatea moldovenilor stabiliți peste hotare nu ar vrea să se întoarcă în ţara de baştină.
În următorii 10 ani se văd reveniţi acasă doar 17% dintre participanții la sondaj, iar 57 la sută au spus că nu vor să se întoarcă.
La sondaj au participa 599 de cetăţeni moldoveni cu vârsta de peste 18 ani, aflaţi peste hotarele ţării. Marja de eroare este de 4 la sută.
Social
- Andrian Candu pleacă în Germania, unde va prezenta prioritățile țării privind integrarea europeană
- Vlad Plahotniuc: Diaspora va alege propriii deputaţi în Parlament
- MESAJUL lui Vlad Plahotniuc pentru cei care vor critica iniţiativa de introducere a votului uninominal
- Ala Mîndîcanu explică de ce Moldova ar trebui să treacă la votul uninominal și de ce diaspora are de câştigat
- SONDAJ: Votul uninominal este susţinut masiv de moldovenii din diasporă
- SONDAJ: Majoritatea moldovenilor din diasporă vor ca viitoarele alegeri parlamentare să fie în baza sistemului uninominal