Viața pe Pământ, în „pericol global” după ce s-au depășit 7 din 8 limite de siguranță
Aproape toate limitele planetare pentru un trai sigur și just au fost depășite, viața pe Pământ regăsindu-se acum în „zona periculoasă”, scrie Euronews, citează digi24.ro.
Potrivit unui nou studiu realizat de grupul Earth Commission și publicat în revista Nature, șapte din opt limite stabilite de oamenii de știință pentru calitatea vieții pe Pământ au fost depășite. Omenirea se îndreaptă acum înspre „zona de pericol”, nu doar în privința unei planete care se supraîncălzește și își pierde regiunile naturale, dar și în cazul bunăstării locuitorilor planetei.
Cele opt limite luate în considerare de echipa de peste 40 de oameni de știință din toată lumea sunt climatul, poluarea aerului, contaminarea apei cu fosfor și azot din îngrășăminte (analizate separat), apele subterane, apele de suprafață, mediul natural virgin și mediul artificial construit de om.
Poluarea aerului este singura limită planetară care nu a ajuns încă în punctul de a reprezenta un „pericol global”, cu toate că rămâne un pericol la nivel local și regional. Climatul a depășit limita dăunătoare pentru diverse grupuri de oameni, dar nu a ajuns încă să încalce limitele de siguranță pentru întreaga planetă văzută ca un sistem, potrivit studiului realizat de grupul din Suedia.
Cercetătorii au descoperit „zone fierbinți” în jurul Europei de Est, Asiei de Sud, Orientului Mijlociu, Asiei de Sud-Est, anumitor părți din Africa și în mare parte din Brazilia, Mexic, China și vestul Statelor Unite. Schimbările climatice sunt în mare parte de vină pentru situația precară din aceste zone.
În jur de două treimi din planetă nu îndeplinesc criteriile de siguranță pentru accesul la sursele de apă dulce, au spus oamenii de știință.
Dacă planeta noastră s-ar duce la control, „doctorul ar spune că Pământul este destul de bolnav acum”, a spus co-președintele Earth Commission, Joyeeta Gupta, profesor de mediu la Universitatea din Amsterdam.
„Este bolnav în privința multor zone și sisteme diferite, iar maladia îi afectează și pe oamenii care locuiesc pe Pământ”, a adăugat Gupta.
Pământul nu este încă în stare terminală. Planeta își poate reveni dacă se schimbă, în special în privința felului în care folosește cărbunele, petrolul și gazul natural și a felului în care tratează solul și sursele de apă, au spus oamenii de știință.
Dar „ne mișcăm în direcția greșită, practic, în toate aceste cazuri”, a spus autorul studiului, Johan Rockstrom, directorul Institutului Potsdam de Cercetare a Impactului Climatic din Germania.