Vicecampionul mondial Enzo Perez, noua achiziție la Valencia
Valencia a făcut primul transfer al iernii. Clubul spaniol l-a achiziţionat pe vicecampionul mondial, argentinianul Enzo Perez. Acesta a jucat în ultimii ani la Benfica.
Enzo Perez, mijlocaşul în vârstă de 28 de ani s-a transferat la Valencia de la Benfica. Clubul spaniol, care este condus de o femeie, a plătit 25 de milioane de euro pentru argentinian, care deja a trecut vizita medicală.
Finalistul Campionatului Mondial din 2014 a ajuns deja la Valencia şi va semna un contract valabil pe patru ani şi jumătate cu echipa de pe locul patru din Spania. Acest anunţ a fost făcut de site-ul oficial al clubului iberic.
Enzo Perez a ajuns la Benfica în vara lui 2011 pentru 5,5 milioane de euro, venind de la Estudiantes. El a câştigat un titlu în Portugalia, pierzând şi două finale consecutive în Liga Europei, cu Chelsea şi Sevilla. Mijlocaşul are şi 15 selecţii în naţionala Argentinei, pentru care a marcat un gol. Perez şi-a început cariera la o altă formaţie argentiniană Godoy Cruz.
Enzo Perez va putea debuta la noua sa echipă pe patru ianuarie, atunci când "liliecii" vor juca pe teren propriu cu Real Madrid, în Primera Division.