Aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială de Comerţ nu va mai permite Rospotrebnadzor-ului să interzică importul vinurilor moldoveneşti.
„Nu vom mai putea acţiona huliganic prin măsurile controlului fitosanitar. Comerţul va fi mult mai liberalizat, iar noi suntem interesaţi de asta”, a declarat vicepremierul rus Igor Şuvalov, citat de gazeta.ru.
Amintim că, medicul-şef sanitar al Rusiei, Ghennadi Onişenko, a interzis în repetate rânduri importul de fructe şi vinuri din Moldova.
Republica Moldova a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului în iunie 2001, iar Rusia a devenit membru cu drepturi depline în decembrie 2011.