Vicepreședinta Bulgariei, la întrevederea cu Recean: Moldova a înregistrat un progres substanțial și vă felicit că ați ales calea modernizării prin integrarea în UE
În ultimii ani, Republica Moldova a înregistrat un progres substanțial și vă felicit că ați ales calea modernizării prin integrarea în UE. Declaraţia a fost făcută de vicepreședinta Bulgariei, Iliana Iotova, în cadrul unei întrevederi cu premierul Dorin Recean.
"În ultimii ani, Republica Moldova a înregistrat un progres substanțial și vă felicit că ați ales calea modernizării prin integrarea în UE. Mai sunt multe provocări cărora trebuie să le faceți față, cum ar fi reforma din domeniul justiției, lupta cu corupția și criminalitatea, dar, având încurajarea și susținerea țărilor europene, veți reuși. Bulgaria este alături de voi”, a menționat vicepreședinta Bulgariei.
De asemenea, Iliana Iotova a salutat gradul de dezvoltare înregistrat de țara noastră în ultima perioadă și avansarea pe calea integrării europene.
Totodată, oficiala a vorbit şi despre noi acorduri care urmează a fi semnate între cele două țări, inclusiv privind modernizarea Universității din Taraclia, prin introducerea a noi specialități de studiu, și de asemenea s-a referit şi la crearea centrelor de informare culturală care vor promova buna înțelegere și prietenia dintre cele două state.
În cadrul acestei întrevederi s-a discutat și despre faptul că la începutul anului viitor va fi reluată activitatea Comisiei mixte interguvernamentale moldo-bulgare, care va fi găzduită de Sofia.
„Vizita la Chișinău este un semnal puternic de susținere politică și de apreciere a relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Bulgaria. Vă suntem recunoscători pentru sprijinul oferit țării noastre în procesul de integrare europeană, dar și pentru asistența acordată raionului Taraclia și cetățenilor de etnie bulgară de la noi”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
„În spiritul european, ne dorim ca bulgarii din Moldova să-și păstreze identitatea și am discutat despre transformarea și dezvoltarea Universității de la Taraclia. Împreună cu Guvernul de la Sofia și cu suportul instituțiilor superioare de învățământ din Bulgaria, ne dorim ca aceasta să devină una regională. Pe fundalul invaziei brutale a Rusiei împotriva Ucrainei, aceasta va crea noi oportunități regionale, cu standarde europene în domeniul învățământului”, a mai adăugat șeful Guvernului.
Discuția oficialilor s-a axat şi pe subiecte de interes comun privind cooperarea economică, turismul, inițierea proiectelor de infrastructură și a celor energetice.
„În relațiile noastre bilaterale este important să punem accent pe dezvoltarea reciprocă a turismului, pe investiții și parteneriate în educație, pe schimbul de experiență în lansarea afacerilor de succes și pe interconexiunea energetică”, a menționat Recean.
Amintim că vicepreședinta Republicii Bulgaria, Iliana Iotova, se află într-o vizită de două zile, în Republica Moldova.