Viceprim-ministrul Iurie Leancă: Implementarea standartelor UE va contribui la creșterea calității produselor moldovenești
Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a participat astăzi, 13 septembrie, împreună cu Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la reuniunea operatorilor din sectorul avicol, în cadrul căreia au fost examinate cerințele și procesul de implementare a foii de parcurs pentru exportul cărnii de pasăre și a ouălor în Uniunea Europeană.
Vicepremierul Iurie Leancă a salutat inițiativa Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor de a organiza un eveniment care să adune împreună reprezentanții instituțiilor naționale și producătorii, exportatorii de carne și ouă de pasăre pentru a identifica soluții viabile pentru problemele existente în domeniu.
"Exportul produselor de origine animalieră pe piața UE este un proces complex. Cred că am fi putut să avansăm mult mai mult în acest domeniu, or iată că din 2014 situația nu s-a schimbat semnificativ. Deși am avut tot sprijinul partenerilor europeni, de abia în acest an ne apropiem în mod real de îndeplinirea criteriilor stabilite de Uniunea Europeană pentru a obține dreptul de a exporta produse avicole", a declarat Iurie Leancă.
Totodată, viceprim-ministrul a îndemnat producătorii moldoveni să investească în calitatea produselor deoarece pe piața internă a Uniunii Europene este o competivitate acerbă pe acest segment. "Aplicarea standartelor europene pentru obținerea dreptului de export va spori calitatea produselor moldovenești, va crea noi locuri de muncă și va crește economia țării. Beneficiul major esta că vor avea de câștigat în primul rând cetățenii noștri. Iată de ce, împreună cu colegii din Guvern, vom încerca să identificăm soluții pentru a susține cu fonduri și subvenții de stat întreprinderile din Republica Moldova pentru adaptarea capacităților la standartele europevane", a punctat viceprim-ministrul.
În contextul vizitei pe care urmează să o întreprindă la invitația Comisarului UE pentru Comerț, Cecilia Malmström, care va avea loc joi, 20 septembrie, la Bruxelles, vicepremierul moldovean a dat asigurări că va aborda în mod prioritar cu oficialul european subiectul valorificării la maxim a Zonei de Liber Schimb și sprijinul Uniunii Europene în acest sens.