Viceprimarul din Otaci va ajunge pe banca acuzaţilor. Funcţionarul ar putea scăpa doar cu amendă
Viceprimarului oraşului Otaci este învinuit de procurori pentru acţiuni de corupere pasivă. Acesta a extorcat 100 de dolari de la reprezentantului unei firme din Bălţi pentru a-i urgenta eliberarea autorizaţiei de amplasare a unei unităţi pentru comerţ în piaţa din Otaci, raionul Ocniţa.
Viceprimarul a fost reţinut în biroul său de serviciu, pe 25 aprilie, de procurorii şi ofiţerii anticorupţie, imediat după primirea sumei extorcate. Actualmente, învinuitul are interdicţia de a părăsi localitatea, iar cauza penală a fost expediată pentru examinare în judecătoria Ocniţa.
Procurorii anunţă că inculpatul riscă o pedeapsă cu amendă de la 20 000 la 40 000 de lei şi cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate de până la 5 ani. Asta deşi ofiţerii CNA au anunţat anterior că acesta ar putea sta după gratii de la cinci la 10 ani.