Victime perfecte. Ce au pățit aseară doi bărbați beți criță în timp ce mergeau agale spre casă (VIDEO)
Doi bărbaţi beți criță, în toiul nopții, într-o stație pustie de autobuz – circumstanțe ideale pentru săvârșirea unui jaf. Trei hoți i-au tâlhărit mișelește pe cetăţenii amețiți de-a binelea, care se îndreptau agale spre casă. Nu numai că i-au lipsit de bunurile personale, dar i-au mai și bătut în cel mai josnic mod.
Bărbaţii au ieşit dintr-un local din Sectorul Râșcani al Capitalei, după ce au servit mai multe pahare de tărie. Amețiți cum erau și absorbiţi de o discuție despre lucruri importante, nu au observat cum trei tineri s-au apropiat de ei. Pe neaşteptate, indivizii i-au aplicat unuia dintre bărbaţi o lovitură puternică în zona capului, pentru a-l năuci de tot și a-i lua geanta din mână.
Celuilalt chefliu i-au tras câțiva pumni zdraveni, care l-au doborât la pământ. Victimelor, incapabile să se apere, nu le-a rămas decât să privească, cu stupoare şi indignare, în urma hoților care au dispărut cu repeziciune în beznă.
Mai multe detalii aflați în reportajul realizat de echipa emisiunii "Unitatea de Gardă".