Victimele atentatului din Sankt Petersburg, comemorate în tăcere şi durere la un an de la explozie
La un an de la atentatul din oraşul rus Sankt Petersburg, locuitorii nu au uitat clipele de coşmar prin care au trecut. Explozia puternică produsă într-o staţie de metrou a luat viaţa a 15 oameni, iar peste o sută au fost răniţi.
Astăzi sute de localnici au participat la o slujbă de pomenire a victimelor. Ulterior, au depus flori şi lumânări la memorialul ridicat în faţa staţiei vizate de atentat. Anchetatorii au anunţat că toţi cei 11 suspecţi în comiterea atentatului au fost arestaţi.
"Am reuşit să stabilim identitatea tuturor celor care au fost implicaţi în comiterea atentatului, inclusiv comanditarul. Atacul a fost comis de membrii grupării teroriste Statul Islamic", a spus Svetlana Petrenco, reprezentant al comitetului de investigaţii din Rusia.
Nenorocirea s-a produs în plină zi, între stațiile Piaţa Sennaia și Institutul Tehnologic. Deflagrația a fost atât de puternică, încât ușile trenului au fost smulse, iar oamenii au fost aruncaţi pe peron. Zeci de echipaje de urgenţă şi elicoptere au evacuat victimele. Ulterior, geniştii au mai găsit un dispozitiv exploziv într-o altă staţie, dar l-au dezamorsat.
Externe