Victimele deportărilor, comemorate la „Trenul Durerii”. Oficialii au depus flori (VIDEO)
Este zi de doliu naţional în toată ţara. Astăzi se împlinesc 67 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia. Toate drapelele au fost coborâte în bernă, iar oficialii au depus flori la monumentul „Trenul Durerii” din scuarul Gării din Capitală.
"Este şi simbolic ca astăzi să ne facem datoria morală. Şi încă odată, să ne amintim de lecţiile dure ale istoriei. Politicienii terbuie sa facă şi concluziile necesare, astfel încât să avem toleranţă în societate şi să facem tot posibilul ca aşa lucruri de oroare să nu se mai repete niciodată", a declarat premierul Pavel Filip.
Foștii deportați și deținuții politici din țara noastră vor primi ajutor material în valoare de 700 de lei. Istoricii estimează că, în cadrul operaţiunii din iulie 1949 a avut loc cel mai mare val de deportări din Basarabia.
Datele oficiale arată că peste 35.000 de moldoveni au fost trimişi în Siberia în 6 iulie 1949. Totuși, în realitate, specialiștii susțin că numărul deportaților ar fi mult mai mare.