Victimele tragediei din Muntenegru vor fi aduse, astăzi, în România
Victimele tragediei din Muntenegru vor fi aduse astăzi în România. Două aeronave militare vor transporta cei 29 de răniţi în urma accidentului rutier produs duminică seară. Ulterior, vor fi aduse şi trupurile celor 18 turişti, care şi-au pierdut viaţa. Între timp, unul dintre supravieţuitorii tragicului accident a povestit pentru Realitatea TV momentele dramatice pe care le-a trăit.
Cauzele tragediei de duminică după amiază rămân necunoscute, dar autorităţile din Muntenegru şi cele din România desfăşoară o investigaţie amplă. Poliţiştii de la Podgorica trebuie să stabilească circumstanţele producerii accidentului, în timp ce guvernul de la Bucureşti anchetează compania de transport. Între timp, pasagerii vorbesc în continuare despre o depăşire neregulamentară şi despre faptul că şoferul conducea cu viteză prea mare.
"Şoferul mergea foarte repede, a încercat să depăşească un autoturism ieşind dintr-un tunel. S-au spart geamurile de o stâncă. Prin geamuri am scăpat noi care suntem mai întregi", a declarat Florin Dorobăţ, supravieţuitor al accidentului din Muntenegru
Cele două aeronave militare care urmează să aducă răniţii români în ţară au plecat spre Muntenegru în această dimineaţă. La bordul acestora se află 11 medici şi 11 asistenţi, precum şi cinci angajaţi ai Ministerului Apărării. Totodată, autocarul implicat în tragedia din Muntenegru nu poate fi scos din prăpastie, din cauza terenului extrem de dificil. Bilanţul victimelor în urma accidentului produs duminică seara în Muntenegru a fost revizuit la 18 morţi şi 29 de răniţi.