Victor Ianukovici a fost DEMIS de Rada Supremă (VIDEO)
Rada Supremă de la Kiev a votat, cu puţin timp în urmă, pentru retragerea împuternicilor constituţionale ale preşedintelui Victor Ianukovici. Pentru demiterea şefului statului au votat 328 de parlamentari.
Îndată după ce a avut loc procedura de vot, deputații Radei Supreme au intonat imnul Ucrainei și au aplaudat. Totodată, deputaţii au stabilit că alegerile prezidenţiale anticipate vor avea loc pe 25 mai.
La scurt timp, consilierul şefului statului demis a declarat că Ianukovici nu recunoaşte decizia legislativului. De asemenea, el a apărut cu o declaraţie la un post de televiziune din Harkov şi a dat asigurări că nu pleacă din funcţie şi a calificat drept lovitură de stat ceea ce se întâmplă în ţară. Politicianul a mai spus că este persecutat, la fel ca şi apropiaţii lui şi a subliniat că astăzi cineva a tras focuri de armă asupra maşiniii în care se afla.
De asemenea, Ianukovici a spus că fostul preşedinte al Legislativului a demisionat după ce aseară a fost bătut. Preşedintele demis şi-a numit oponenţii bandiţi care terorizează ţara şi a mai spus că planifică mai multe întâlniri cu alegătorii din câteva regiuni din sud-estul Ucrainei. Ianukovici a mai comparat actuala situaţie din Ucraina cu cea din anii 30 din Germania, când Adolf Hitler a venit la putere.
Menţionăm că Viktor Ianukovici şi-a creat imaginea de politician de care scandalurile se țin scai. Încă în 2004, când a sperat să ajungă preşedinte, el a declanşat revoluţia portocalie, pentru că ucrainenii au contestat victoria lui. Apoi, după ce i-a promis poporului un viitor european, cu doar câteva zile înaintea summitului de la Vilnius, a suspendat semnarea Acordului de Asociere şi a provocat, astfel, cele mai sângeroase proteste din istoria Ucrainei independente.