Victor Ponta ar putea veni la Chişinău DETALII
Prim-ministrul României, Victor Ponta, ar putea veni la Chişinău în următoarele 10 zile. Anunţul a fost făcut de către demnitarul de la Bucureşti, cu puţin timp în urmă, în cadrul unei videoconferinţe cu prim-ministrul Vlad Filat. Astfel, potrivit oficialilor, la Chişinău urmează să fie semnate mai mult acorduri de cooperare economică.
În cadrul discuţiei, oficialii au trecut în revistă şi subiecte ce ţin de securitatea alimentară, administrarea integrată a frontierei de stat, dar şi despre admiterea studenţilor basarabeni în instituţiile de învăţământ din România. Totodată, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a salutat decizia omologului său român de a efectua vizita la Chişinău.
"Sper ca în cadrul întâlnirii vom avea o abordare punctuală pe mai multe teme importante ce ţin securitatea alimentară, administrarea integrată a frontierii cu scopul de a regimul liber de vize. O să avem interacţiune deplină şi aştept să materializăm proiectele cu pondere, atât pentru Moldova, România, dar şi pentru UE. E timpul să avem un plan de acţiuni, dar şi termene, iar apoi să trecem la implementare", a punctat Vlad Filat.
Şi premierul român, Victor Ponta, a căzut de acord cu spusele lui Vlad Filat şi a menţionat, în intervenţia sa, despre importanţa vizitei anunţate. Oficialul român a precizat că este timpul de a trece la faza de implementare a proiectelor economice comune.
"Dacă adoptăm în Guvern proiectele economice comune, în următoarele zece zile vom veni la Chişinău să le şi semnăm. Vorbele şi gândurile frumoase au fost prezente în colaborarea noastră, dar vreau să vă asigur că venim la Chişinău nu doar cu vorbe bune, dar şi cu fapte", a dat asigurări şeful Executivului român.
Mai mult, rugat de Filat să trateze cu drag şi grijă studenţii care intenţionează să-şi facă studiile în România, Ponta a promis că de acest lucru se ocupă un ministru competent. "Am notat problema celor care vin la studii şi am aprobat numărul de burse şi metodologia. Vom cere noului mininistru al Educaţiei să asigure procesul, ea are experinţa necesară", a conchis oficialul român.