Victor Ponta va discuta la Chişinău despre reluarea transmisiunii TVR în Republica Moldova
Premierul român Victor Ponta a declarat, într-un interviu pentru presa română, că va discuta la Chişinău despre reluarea transmisiunii TVR în Republica Moldova. Totodată, şeful Executivului de la Bucureşti a mai subliniat că vizita sa în ţara noastră reprezintă o dovadă a relaţiei foarte bune între autorităţile celor două state. Viorica Turtureanu ştie ce a mai declarat oficialul român. Viorica, bună ziua.
Premierul României, Victor Ponta, spune că vrea ca relaţiile dintre România şi Moldova să treacă de la etapa vorbelor frumoase, la fapte, lucru de care ambele ţări au nevoie. Potrivit lui, construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, startul căreia va fi dat de Ziua Independenţei, este primul proiect serios de colaborare bilaterală.
Ponta a mai spus că va discuta la Chişinău şi despre reluarea transmisiunii TVR în ţara noastră, licenţa căreia a fost sistată în perioada guvernării comuniste. Premierul român susţine că acest subiect este unul dintre punctele importante de pe ordinea de zi.
Problema retransmiterii postului român de televiziune în Republica Moldova a fost pusă în discuţie şi de Victor Ponta şi în cadrul ultimei sale vizite la Chişinău, în luna iulie, anul trecut.
- Premierul român şi comisarul european pentru energie, aşteptaţi la Ungheni de Ziua Independenţei
- Contractul de realizare a lucrărilor de construcție a gazoductului Iaşi-Ungheni a fost semnat
- Premierul României şi Comisarul European pentru Energie vin la Chişinău. IATĂ programul vizitei celor doi oficiali