Victoria Azarenka, eliminată în runda a patra la Roland Garros
Surpriză la Roland Garros! Câştigătoarea ultimului turneu de Mare Şlem şi numărul unu mondial, Victoria Azarenka, a fost eliminată în runda a patra. Tenismena din Belarus a fost învinsă în două seturi de Dominika Cibulkova.
Tenismena din Belarus a pierdut în runda a patra în faţa reprezentantei Slovaciei, cap de serie numărul 15, Dominika Cibulkova, cu 6-2, 7-6.
Azarenka a cedat uşor primul set şi a pierdut meciul în setul al doilea, la tie break, cu 7-4, într-un meci care a durat o oră şi 47 de minute.
După această înfrângere, campioana de la Australian Open va ceda prima poziţie în clasamentul mondial rusoaicei Maria Şarapova, în cazul în care aceasta va ajunge în finală.
În sferturi s-au mai calificat italianca Sara Errani şi germanca Angelique Kerber.