Victoria Iftodi: Modernizarea codului civil urmăreşte să facă legislaţia civilă mai exactă şi mai previzibilă
În cadrul şedinţei Guvernului, de astăzi, ministrul Justiţiei, Victoria Iftodi, a venit cu unele declaraţii. Aceasta a prezentat proiectul Cadrul Comun de Referinţe, dar şi a vorbit despre modernizarea codului civil.
"Proiectul a fost elaborat cu participarea activă a mediului academic, sub egida ministerului Justiţiei, astfel, a fost organizat un grup de lucru, care pentru statistică sau pentru a demonstra cât de activ s-a lucrat, au fost organizate peste 70 de şedinţe, au fost organizate şi 4 conferinţe de presă.
Propunerile care au fost parrvenite pe parcursul dezbaterilor sunt mai mult de 400, evident că grupul de lucru în frunte cu Ministerul Justiţei au analizat, examinat şi acceptat pe cele mai relevante, în special s-a ţinut cont de ultimile evoluţii legislative pe plan internaţional şi european şi anume proiectul cadrului comun de referinţă a Uniunii Europene dezvoltat de mediul academic din Europa.
De asemenea, s-au examinat bunele practici în peste 15 coduri civile, cum ar fi Germania, Franţa, România. Sperăm şi considerăm că sunt elaborate cele mai bune practici, în spiritul celor mai transparente legislaţii de drept privat din Uniunea Europeană.
Scopul este de a fi într-o mai bună corelaţie cu reglementările şi principiile de la Viena, privind contractele de vânzare internaţională de mărfuri, precum şi principiile contractelor comerciale internaţionale.
Modernizarea codului civil urmăreşte să facă legislaţia civilă mai exactă şi mai previzibilă. Să reglamenteze mai bine drepturile personalităţii şi limitele acestora. Să protejeze mai bine valabilitatea contractelor, ceea ce va avea un impact pozitiv, atât în securizarea raporturilor civile, dar va avea impact şi asupra mediului de afaceri.
Securitatatea raporturilor civile e indiscutabilă, este foarte importantă pentru mediu de afaceri şi pentru investiţiile străine. Bineînţeles, are un impact şi asupra cetăţeanului Republicii Moldova, deoarece vor fi previzibile contractele.
Vreau să mai menţionez că reglementările aduc o claritate în normele cu caracter dispozitiv şi cele cu caracter imperativ al codului civil. Ce ar însemna aceasta în mod practic? Carcter dispozitiv înseamnă libertatea contractuală, prin urmare această reglamentare va fi utilă şi pentru unificarea practicii judiciare, deoarece în prezent practica judiciară este incertă. Nu este uniformă, analizând hotărârile judecătoreşti, 50 la 50 merge când, până unde pot părţile, bussines-ul, mediul de afaceri de a reglamenta contractual.
Codul civil este o limită, adică un prim-minimum de asigurare, în schimb ceea ce ţine de bussines ei pot merge stabilit prin contract. La semnarea contractelor, responsabilii vor ţine cont de responsabilităţile care şi le asumă.
Cât priveşte normele ce ţin de protecţia consumatorilor, de protecţia propriu-zisă a cetăţenilor, în acest aspect prevederile noului cod civil, stabileşte o protecţie a comnsumatorului şi în acest context, aceste norme sunt cu caracter imperativ.
Suntem mândri că s-a ajuns la prezentarea în guvern, sperăm la o promovare şi discuţii cu juriştii şi sperăm că va fi adoptat fără distorsionarea conceptului. Mediatizarea este importantă pentru implimentare.
Dacă ar fi să mergem la concret, ce ţine de impact, celor care nu sunt jurişti, vom avea foarte multe dezbateri, inclusiv la TV. Unul din capitolele importante e că contractele de investiţii, vor fi eliminate şi vor fi perfectate în contracte de vânzare plus contracte de cumpărare pe viitor", a spus Victoria Iftodi, ministrul Justiţiei.