VictoriaBank marchează 25 de ani de activitate
Stimaţi Acţionari, Parteneri, Clienţi şi Colegi,
BC „Victoriabank” S.A. – unul din liderii recunoscuţi în sistemul bancar al Republicii Moldova, marchează astăzi 25 de ani de activitate. În toți aceşti ani am tins să utilizăm produse bancare şi tehnologii inovative, am abordat o atitudine integră și flexibilă, în principal pentru a fi alături și contribui la dezvoltarea și prosperarea partenerilor, clienților şi angajaţilor Băncii.
BC „Victoriabank” S.A. apreciază înalt reputaţia fiecărei companii cliente, fidelitatea şi relaţiile corecte cu Banca şi îşi exprimă satisfacţia și recunoștința pentru colaborarea fructuoasă pe parcursul anilor. Dovada eforturilor noastre comune sunt şi multiplele aprecieri de care s-a învrednicit VictoriaBank de-a lungul anilor, atât în ţară cât şi peste hotare. Astăzi, VictoriaBank este desemnată una dintre cele mai mari Bănci din Europa de Sud-Est, conform clasamentului SeeNewsTOP 100 SEE Banks.
Ani la rând, VictoriaBank s-a aflat în topul ''Cele mai bune companii în care merită să lucrezi'' în Republica Moldova. A fost desemnată de nenumărate ori ''Banca Anului din Republica Moldova'' de prestigioasa revistă britanică ''The Banker'' pentru rezultatele financiare înalte obţinute de Bancă, pentru inovaţie în sistemul bancar din Moldova, la fel şi pentru proiectele sociale lansate în cadrul programului de responsabilitate social corporativă. În această perioadă, VictoriaBank a reuşit să se asocieze cu performanța, graţie încrederii care i s-a conferit.
În ajunul sfintelor Sărbători de iarnă, care coincid în acest an cu aniversarea a 25 de ani de la fondarea BC „Victoriabank” S.A., accentuând în mod special fidelitatea Dumneavoastră, avem deosebita plăcere să Vă dorim în Anul care vine realizări remarcabile, prosperare și o cooperare reciproc avantajoasă în continuare.
Cu profundă considerațiune,
Natalia Politov-Cangaș,
Președinte BC „Victoriabank” S.A.
P.