Victorie zdrobitoare a lui Liverpool în faţa liderului din Premier League
Embed:
Victorie de zile mari pentru Liverpool în Campionatul Angliei! "Cormoranii" au zdrobit pe teren propriu Arsenal Londra cu scorul de 5-1, în etapa a 25-a din Premier League.
Gazdele conduceau în minutul 20 deja cu 4-0 după dubla lui Skrtel şi golurile lui Sterling şi Sturridge. Liverpool nu s-a oprit aici şi imediat după pauză a reuşit să înscrie al cincilea gol, prin Raheem Sterling. Arsenal a redus din diferenţă în minutul 69, după ce Mikel Arteta a transformat perfect un penalty, stabilind rezultatul final.
Într-un alt meci, Chelsea a învins Newcastle cu 3-0 şi a urcat pe primul loc în campionat. Arsenal a coborât pe poziţia secundă, iar Manchester City a ajuns pe locul trei, după ce a remizat fără goluri cu Norwich City.