(VIDEO) 28 iunie face scântei în Parlament: Liberalii vor moment de reculegere, comuniştii cer onorarea lui Ştefan cel Mare
Câţi deputaţi, atâtea opinii. Aleşii poporului nu pot ajunge la un numitor comun privind semnificaţia datelor istorice. În timp ce liberalii cer comemorarea zilei de 28 iunie, drept zi de ocupaţie sovietică a Basarabiei, comuniştii susţin că cetăţenii Republicii Moldova trebuie să sărbătorească eliberarea de sub ocupaţia română.
Preşedintele fracţiunii PL, Ion Hadârcă, le-a cerut deputaţilor să ţină un moment de reculegere. „Astăzi este 28 iunie, ziua când Basarabia a fost ruptă de la trupul ţării. Efrosinia Chersnovschii, considerată un Soljeniţin al nostru, descrie acele vremuri grele care au urmat. Propun în numele fracţiunii să consemnăm această zi printr-un moment de reculegere”, a declarat Hadârcă.
De cealaltă parte, deputaţii PCRM consideră că pentru cetăţenii Moldoveni, este un motiv de sărbătoare şi cer „onorarea lui Ştefan cel Mare”. „Vreau să felicit populaţia cu eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia română. Sunt vii încă acei bătrâni care povestesc despre acele vremuri straşnice. Noi în Găgăuzia sărbătorim această zi. Felicit toţi cetăţenii R. Moldova că am revenit la denumirea istorică Moldova, la numele lui Ştefan. Toţi cei care îl stimează pe Ştefan, să se ridice în picioare”, au spus deputaţii comunişti.
Mai mulţi parlamentari au salutat iniţiativa cu aplauze. Preşedintele Legislativului, Marian Lupu, crede, însă, că fiecare are dreptul la propria opinie cu privire la semnificaţia datelor istorice. „Haideţi dragi colegi să vedem ordinea de zi şi apoi vorbim despre alte lucruri. De câte ori am spus o chestie, istoria nu poate fi schimbată. Fiecare din noi e în drept să aibă opinia sa. Cine s-a ridicat, a ţinut un moment de reculegere, mulţumesc stimaţi colegi”, a menţionat acesta.
Social