(VIDEO) A ieşit la plimbare, dar a ajuns la spital. Un copil a fost doborât la pământ de o creangă
O banală plimbare de weekend s-a sfârşit tragic pentru o familie din Capitală. Fetiţa lor de şapte ani a ajuns la spital, după ce o creangă a doborât-o la pământ. Incidentul s-a produs în timp ce micuţa se plimba împreună cu tatăl şi frăţiorul său mai mic pe strada Ion Creangă.
Fetiţa a fost internată în spital cu o contuzie a cutiei toracice şi multiple traumatisme. Medicii spun că micuţa va sta în spital cel puţin patru zile, timp în care va fi supusă mai multor examinări. Medicii urmează să stabilească dacă fetiţa nu a suferit leziuni ale organelor interne.
Incidentul a avut loc la ora 11 dimineaţa. Anastasia mergea pe stradă, împreună cu tatăl şi frăţiorul său mai mic, atunci când a auzit un sunet ciudat.
"Tata mi-a spus să fug, dar eu nu am reuşit şi creanga a căzut peste mine. M-a lovit la spate şi la genunch", a povestit fetiţa.
"Mergeam împreună cu cei doi copii, băiatul era în cărucior, iar fetiţa îl ţinea de mână. Creanga s-a prăbuşit din senin peste copil", a povestit tatăl Anastasiei, Alexandru Melnicov.
Copilul a fost internat în Spitalul "Valentin Ignatenco" şi va rămâne sub supraveghere încă cel puţin patru zile.
"La copil s-a depistat o contuzie a cutiei toracice pe dreapta, excoriaţie în regiunea omoplatului pe dreapta şi excoriaţie în regiunea şoldului. La moment, starea copilului este de gravitate medie", a comunicat Nicolae Curcă, medic ortoped-traumatolog.
Părinţii fetiţei au anunţat că vor depune o pângere la poliţie, împotriva autorităţilor. Şi medicii de la spitalul în care a fost internată fetiţa au sesizat organele de drept referitor la acest caz. Reprezentanţii Întreprinderii "Spaţii verzi" nu au comentat, deocamdată, incidentul. Contactat de Publika TV, directorul întreprinderii de gestionare a spaţiilor verzi, Eliferii Haruţa, a spus că nu cunoaşte nimic despre acest incident.