VIDEO Accident mortal la Cimișlia!
Un bărbat de 30 de ani, la volanul unui BMW X5 a tamponat un pieton pe carosabil. Victima a fost preluată de ambulanță, însă a decedat în drum spre spital. Tragedia a avut loc marți seara, în jurul orei 21:00, pe traseul Hîncești-Cimișlia, la ieșirea din satul Bozieni.
Ajunși la fața locului, colegii noștri au stabilit că la volanul unității de transport se afla un angajat al BPDS "Fulger", pe civil, în afara orelor de serviciu și cu mașina personală. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul la alcool fiind negativ.
"La locul accidentului s-a prezentat un șofer din trafic, care la distanță de câteva minute a reușit să evite persoana pe carosabil. Acesta a declarat polițiștilor că era atenționat din faruri de conducătorii auto din sens opus care observau bărbatul, în contextul în care traseul este neiluminat, iar persoana îmbrăcată în haine întunecate. Șoferul ne-a prezentat secvența video de pe camera de bord a mașinii sale, în care se vede cum în ultimul moment observă persoana și reușește să o evite intrând pe contrasens." anunță IGP într-un comunicat de presă.
Victima este un bărbat cu vârsta de 45-50 de ani, neidentificat până la moment.
Angajatul de la " Fulger" activează în poliție de 10 ani. În urma accidentului a fost reținut pentru 72 de ore, fiind deschis un dosar penal.