(Video) Bătaie şi violenţe după meciul Zenit-Rostov
Bucuria fanilor după victoria echipei Zenit Sankt-Petersburg cu FC Rostov, scor 5-0, rezultat în urma căruia Zenit a devenit noua campioană a Rusiei, s-a revărsat pe străzile oraşului. După ce au pătruns pe teren şi au rupt poarta, aproape două mii de suporteri au ieşit pe străzi pentru a sărbători, iar acţiunea lor a degenerat. După alte grave incidente, totul s-a terminat cu o bătaie generală.
Fotbal Club Zenit Sankt-Petersburg, formaţie antrenată de italianul Luciano Spalletti, a cucerit titlul de campioană a Rusiei cu două etape înainte de final, după victoria cu Rostov, scor 5-0. După meci, fanii au intrat pe teren şi au distrus una dintre porţi.
Mai mult, aproape două mii de suporteri ai lui Zenit au încercat să mărşăluiască până în centrul oraşului, dar poliţia i-a blocat. Potrivit martorilor, citaţi de Reuters, poliţiştii au bătut şi au reţinut mai mulţi suporteri care au aruncat cu torţe şi sticle.
Se vede că votca i-a încins rău pe fanii ruşi care au ieşit să sărbătorească victoria echipei din Petersburg. Bătaia între suporterii şi forţele de ordine s-a lăsat cu mai mulţi răniţi din ambele părţi. Din fericire, niciunul nu se află în stare gravă.
Acesta este al doilea incident din ultima lună în care sunt implicaţi fanii lui Zenit. În octombrie, mai mulţi fani ai echipei croate Hajduk Split au fost bătuţi de fanii lui Zenit în faţa unui hotel din Sankt Petersburg, înaintea meciului din Europa League.
Pentru clubul din Sankt-Petersburg este cel de-al treilea titlu din istorie, după cele din stagiunile 1984 şi 2007, şi primul obţinut cu Luciano Spalletti ca antrenor.