(VIDEO) Bucate tradiţionale şi o horă încinsă la Festivalul Naţional al Tradiţiilor
Bucate tradiţionale, o horă încinsă în mijlocul satului şi multă voie bună. De toate acestea au avut parte locuitorii şi oaspeţii satului Domulgeni, raionul Floreşti. Acolo a avut loc Festivalul Naţional al Tradiţiilor "Duminica Mare".
De Duminica Mare, mai multe colective artistice şi-au dat întâlnire în satul Domulgeni. Fiecare a prezentat tradiţiile specifice localităţii din care vine.
Impresionaţi de acest festival s-au arătat şi sătenii din Domulgeni. Iată ce au spus oamenii:
"Suntem bucuroşi că s-a deschis aşa un festival. Ne mai odihnim, ne mai luăm un pic de curaj, cum se spune, de viaţă, de frumuseţe", a spus un locuitor al satului.
Festivalul a adunat atât turişti din ţară, cât şi de peste hotare.
Oaspeţii, dar şi locuitorii din apropiere au avut posibilitatea să viziteze mai multe locaţii turistice. Au probat costume naţionale, au mâncat bucate pregătite după vechile reţete din zonă şi s-au distrat pe cinste.
Festivalul este organizat al treilea an consecutiv. Satul Domulgeni din raionul Floreşti se află la aproximativ 100 de kilometri de Capitală.
- Zeci de colective artistice din raioanele de nord ale ţării s-au adunat într-un sat din Floreşti pentru a lua parte la primul festival Naţional de Turism "Duminica Mare"
- Tradiţii româneşti la Festivalul Etniilor: Peste 100 de copii au învăţat să danseze hora
- (VIDEO) Cântece, dansuri şi bucate tradiţionale la Festivalul Sarmalelor şi Plăcintelor