(VIDEO) Capitala Letoniei se poate mândri cu încă o bijuterie arhitecturală în patrimoniul UNESCO
Capitala Letoniei, Riga, se poate mândri cu încă o bijuterie arhitecturală în lista patrimoniului mondial al UNESCO. Dacă, până acum, turiştii era atraşi doar de clădirile în stil Art Nouveau, acum, aceştia pot vizita adevărate perle arhitecturale.
Peste 500 de case din lemn, din centrul oraşului Riga, şi alte 3.000 de la marginea capitalei au fost reconstruite recent, iar datorită frumuseţii şi unicităţii, clădirile au devenit atracţii turistice.
"Arhitectura din lemn îmbogăţeşte mediul urban. Şi această parte a capitalei Riga este unică, pentru că nici într-o altă capitala europeană nu veţi vedea la fel de multe case din lemn în centrul oraşului. În Riga, însă, avem câteva sute de case din lemn", a declarat un critic de arhitecură.
În perioada sovietică, locuinţele din lemn din Riga au fost neglijate. Au degradat şi după ce Letonia şi-a recâştigat independenţa. După ce au fost privatizate, noii proprietari au contribuit la reconstruirea şi întreţinerea lor, doar numai în limitele unor bugete reduse. Abia recent, casele din lemn din cartierul Kalnciema şi-au recăpătat aspectul de altădată, graţie unui grup de entuziaşti.
"Acum zece ani, ştiam că aceste case aveau o valoare istorică. Tot mai mulţi oameni îşi doreau să locuiască în astfel de case renovate, întrucât atitudinea oamenilor faţă de casele din lemn s-a schimbat", a declarat proprietarul casei de lemn.
La fel ca şi celelalte capitale europene, Riga a suferit o serie de transformări în ultima perioadă, întrucât a fost invadată de blocuri futuriste. Totuşi, mândria oraşului rămâne cartierul Kalnciema, care a demonstrat că locuinţele vechi, construite pe un schelet din lemn, atrag atenţia turiştilor. Şi atitudinea consiliului local s-a schimbat pe parcursul anilor, întrucât, pe lângă legile care protejează monumentele de arhitectură, a fost creat şi un itinerar special printre casele din lemn, pentru oaspeţii capitalei.