(VIDEO) Ce spune Marian Lupu despre incidentul dintre Mihai Ghimpu şi Vitalie Marinuţa
Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a evitat să comenteze ceea ce s-a întâmplat între ministrul în exerciţiu al Apărării, Vitalie Marinuţa, şi preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
"Nu sunt nici psiholog, nici comentator de profesie. Consider că este un domeniu diferit faţă de cel în care activez eu. Personal, prefer să rămân pe dimensiunea acelui domeniu în care activez", a declarat Marian Lupu.
În schimb, vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, condamnă apariţia acestor imagini.
"Nu am participat la acea şedinţă, am ascultat la radio, am fost în teritoriu. Este josnic că pentru obţinerea scopurilor politice cineva recurge la asemenea metode. Probabil alte argumente nu au", a spus Valeriu Munteanu.
Incidentul a fost subiect de discuţie şi la şedinţa Guvernului.
"Domnule General, vreu să vă spun ceva. Aveţi perfectă dreptate. Un bărbat puternic nu-şi demonstrează puterea prin forţă fizică. Prin argument şi prin calmitate, asta este cea mai bună demonstraţie", a declarat prim-ministrul în exerciţiu, Vlad Filat.
Publika.md menţionează că în presa de la Chişinău şi cea din România au apărut azi imagini în care preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, era cât pe ce să îl ia la pumni pe ministrul în exerciţiu al Apărării, Vitalie Marinuţa. Incidentul s-a produs marţi, la şedinţa organizaţiei din Dubăsari a Partidului Liberal.
Tot astăzi, liderul PL, Mihai Ghimpu a trimis o scrisoare Guvernului, în care solicită demiterea a doi miniştri liberali.