(VIDEO) Cea mai murdară competiţie din lume a avut loc în Anglia
Mo Farah a fost lăsat în umbră! Englezii au uitat pentru o zi de atletismul olimpic şi s-au mutat în noroi. În sud-estul Angliei a avut loc cea mai murdară competiţie din lume, cursa tradiţională prin nămol.
Aproape 300 de participanţi s-au înscris în cursa prin nămol din acest an. Competiţia s-a desfăşurat pe malul râului Crouch din sud-estul Angliei, iar traseul de 400 de metri a trecut prin apă rece şi nămol. În schimb căştigătorii au fost întâmpinaţi la finiş la fel ca şi la Jocurile Olimpice de anul trecut.
"Într-un moment îţi pare că mergi bine, în frunte, apoi nimereşti cu mâna sau cu piciorul în groapă. Eu mi-am pierdut un pantof după doar două secunde de la start. A fost foarte obositor", a spus un bărbat.
La competiţie a fost stabilit şi un record mondial. John Edgington a parcurs distanţa în doar trei minute şi 15 secunde.