(VIDEO) Cei din fosta AIE nu ştiu cât "timp rezonabil" vor negocia. Dodon: Preşedintele trebuie să-şi ia inima în dinţi
La aproape două luni de la destrămarea coaliţiei de guvernare şi la o lună de la demiterea Executivului, criza politică nu pare să aibă rezolvare. Politicienii nu se pot înţelege, iar şeful statului nu mai este sigur că va putea veni, mâine, cu un candidat care să formeze noul Cabinet de miniştri.
Reprezentanţii fostei coaliţii de guvernare interpretează diferit termenul "rezonabil", anunţat de şeful statului.
"A spus o lună, două şi trei. Păi, cu cât o să întindem această criză, cu atât mai rău pentru noi. O să vedem noi în martie acordurile semnate", a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu.
"Niciodată nu mi-am permis să dau sfaturi preşedintelui. Este dreptul preşedintelui stabilit de Constituţie şi este unul exclusiv să numească candidatura şi când să o facă este decizia dânsului", a spus preşedintele PLDM, Vlad Filat.
"Probabil este vorba de o săptămână, maximum două, fiindcă deja se simte şi în societate şi în general este o atmosferă de prea multă aşteptare. Să nu întindem coarda prea tare", susţine deputatul PD, Adrian Candu.
Neafiliaţii îi cer însă preşedintelui să prezinte mâine candidatul pentru funcţia de premier.
"Chiar dacă nu există o majoritate parlamentară clară la această etapă, preşedintele trebuie să-şi ia inima în dinţi şi cât se poate de repede să desemneze o candidatură", crede deputatul neafiliat Igor Dodon.
Comuniştii susţin însă că această situaţie incertă convine fostei coaliţii.
"Nu le trebuie lor niciun fel de negocieri. Nu sunt interesaţi de desfăşurarea negocierilor. Ei vor tărăgăna, aşa cum au tărăgănat cu alegerea preşedintelui", se arată convins preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.
Publika.md aminteşte că preşedintele ţării, Nicolae Timofti, a declarat ieri, după consultările cu fracţiunile parlamentare, că termenul de 5 aprilie nu mai este valabil şi că va continua discuţiile cu fracţiunile, până la identificarea unei candidaturi care să se bucure de susţinere.