Curse de cai, de ogari, de maşini, de motociclete. Sunt competiţii de tradiţie în multe ţări din lumea largă. Satul Burlacu din raionul Cahul încearcă să-şi facă propria tradiţie în domeniu, dar folosind mijloacele ce au oamenii locului la îndemână. Şi cum gospodarii au câteva zeci de măgari, aşa a apărut ideea cursei cu asemenea urecheaţi.

În sudul Moldovei, măgarii sunt o prezenţă constantă în gospodării. Terenul destul de accidentat este dificil şi riscant pentru cai, iar despre maşini... ce să mai vorbim. Satul Burlacu nu e vreo excepţie de la regulă, cu diferenţa că aici se organizează şi curse de măgari. Au trecut deja zece ani de la prima ediţie, iar competitorii sunt din ce în ce mai mulţi şi mai implicaţi. O explicaţie ar fi şi evoluţia premiilor.

"Anul acesta am oferit premii băneşti, pentru locul I- 500 lei. În ceilalţi ani oferea fân", a menţionat primarul comunei Bulacu, din raionul Cahul, Mihai Munteanu.

Fiind cioban, Gheorghe Cazacu are la stână nu doar oi, ci şi măgari. Este nelipsit de la curse şi, până acum, a plecat de două ori acasă cu marele trofeu. Anul acesta, însă, învingătorul a fost chiar fratele să mai mic. Asta nu l-a descurajat pe Gheorghe, care s-a hotărât să se pregătească temeinic pentru ediţia viitoare.

Şi cum fiecare concurent are micile lui trucuri, l-am întrebat pe Gheorghe care e arma lui secretă. Am aflat. Este vorba despre meniul pentru măgăruşul pregătit să intre în concurs.

"Hrănim animalele cu ce este mai bun, cu pâine", a spus Ghoerghe Cazacu.

Să nu vă închipuiţi că urecheaţii sunt umflaţi cu mâncare şi gata, intră în concurs. În zilele dinaintea competiţiei antrenamentele sunt mai intense şi mai diversificate, pe măsura probelor din concurs.

"Mergem încet la pas, pe urmă mergem la trap. Apoi începem să mergem pe unde trebuie să parcugem traseul ca să ajungem la finiş", a spus Dumitru Apreotesei.

Ca la orice concurs, şi aici sunt mulţi chemaţi, puţini aleşi. Cu precizarea că în acest caz, problema principală este dacă măgarii au sau nu chef să alerge pe traseul bine stabilit. Că doar ştie toată lumea cum e cu proverbiala încăpăţânare a acestor animale. Pot porni pe drumul drept şi brusc să o ia încotro văd cu ochii sau refuză să se mai mişte din loc. Dar nu se supără nimeni, iar asistenţa chiar aşteaptă asemenea momente, ca să se amuze.

Glumă, glumă, dar un lucru e serios: mulţi nici nu-şi imaginează să renunţe vreodată să mai crească asemenea animale.

"Cunosc familii care nu-şi închipuie cum ar ieşi din situaţie fără măgar. Chiar dacă posedă o unitate de transport", a precizat primarul satului Colibaşi, Ion Dolganiuc.

Cu toate crizele de încăpăţânare, sunt animale de povară pentru potecile pline pe care caii şi-ar rupe picioarele. Lasă că măgarii sunt şi simpatici, cu statura lor pitică şi urechile fâlfâind în vânt. Marele avantaj, spun sătenii, este acela că nu costă mult întreţinerea lor. Mănâncă orice ghem de iarbă aspră şi de mărăcini, fiindcă nu sunt deloc mofturoşi.

Iar pe vremea aceasta de secetă, avantajul maxim este că măgarul nici nu trebuie adăpat din belşug. Pe de altă parte, e adevărat că, spre deosbire de cal, nu prea poate fi folosit la muncile câmpului.

"Aduc cu el şi lemne şi iarbă", a spus Ştefan Damaschin.

Cât de greu o fi, oare, să te înţelegi cu măgarul? Ne-am lămurit repede.

"Este mai uşor să dresezi un măgar, decât un cal. Măgarul înţelege şi fără hăţuri", a afirmat Dumitru Serbina.

Până la urmă, ca în orice relaţie, e o chestiune de timp. Până la urmă, măgarul şi stăpânul ajung să-şi cunoască reciproc toanele şi obiceiurile. Şi au o viaţă la dispoziţie pentru asta.

"Un măgar trăieşte 40 de ani", a spus Dumitru Serbina.

Dar nici o legătură prea strânsă nu e bună, fiindcă fără voia lor, măgarii pot da în vileag lucruri pe care stăpânii ar vrea să le ţină departe de nevastă. Cel mai adesea au păţit-o cei care nu au ştiut că dacă opreşti măgarul de două-trei ori într-un loc anume, de câte ori ajunge pe acolo, se va opri şi fără să i se ceară.

"Dacă ofată gospodarul a fost la bar, ei deja acolo trag. Poate nu te duci să bei de acolo, dar ei trag acolo", a menţionat Ion Guzun.

La fel se întâmplă şi cu opririle pe la casele rudelor şi prietenilor.

Dar, partea bună e că, la nevoie, urecheaţii aleg cu uşurinţă drumul spre casă, fără vreo îndrumare.

Nu ştim cât sunt de deştepţi, dar e clar că sunt trataţi cu grijă şi afecţiune. Câţiva localnici ne-au arătat cu mândrie măgăruşii lor, numiţi generic ... purici. Poate pentru că sunt negri şi mititei. Dar când cresc, pot fi cumpăraţi cu sume între 800 şi 1.200 de lei bucata.

Localnicii din satele Burlacu şi Colibaşi spun că unii dintre măgari au ciudăţeniile lor. Şi să te ferească Dumnezeu de răzbunarea lor dacă se consideră bătute sau certate pe nedrept.

"Sunt şmechere. Trebuie să-i ştii caracterul", a menţionat Sandu Burlacu.

"Ei au nervi ca la om şi înţeleg mai ceva ca omul", a spus Dumitru Serbina.

"La oră fixă ei rag. Sunt măgari, care la oră fixă rag, alţii întârzie cu 5, 10 minute", a declarat primarul comunei Bulacu, Mihai Munteanu.

În străinătate, brânza de măgar e apreciată de unii drept delicatesă. Pe la noi, însă, abia dacă-şi mai aduce aminte cineva la ce poate fi folosit laptele de măgar. Bătrânii spun că, pe vremuri, era cel mai bun leac pentru tusea măgărească! Ce mai contează asemenea detalii. Important este că măgarul a ajuns un reper local inclusiv la nuntă. Nunţi să fie, că măgari sunt destui. Vreo două sute sunt înregistraţi numai la Burlacu şi Colibaşi.

"În trecut mirele şi mireasa se duceau pe măgar, apoi nunii mari îi transportau tot pe măgari la sfărşitul nunţii", a precizat secretarul Consilului local din satul Burlacu, Parascovia Filip.