VIDEO Craniile soldaţilor căzuţi în 1943 au ieşit la iveală după distrugerea barajului Nova Kahovka.
Golirea rezervorului uriaș de pe râul Nipru din Ucraina provocată de distrugerea barajului Nova Kahovka de săptămâna trecută a expus întinderi mari noroioase pline cu schelete, după cum arată videoclipurile filmate în acea zonă ce amintesc de trecutul sângeros al regiunii, scrie The Guardian, citat de Digi24.
Filmările realizate de ambele părți ale râului, acolo unde se afla rezervorul înainte ca barajul să fi fost aruncat în aer, arată cranii de om împrăștiate prin noroi. Unul dintre ele încă poartă o cască de soldat din al Doilea Război Mondial. Istoricii au spus că unele dintre aceste rămășițe ar putea aparține celor care au murit într-o mare bătălie care a avut loc acum 80 de ani pe același câmp de luptă pe care ucrainenii îl vizează acum în noua contraofensivă lansată împotriva rușilor, în jurul orașelor Nikopol și Kameanka-Dniprovska.
Bătălia de pe Nipru a fost obiectivul principal al uneia dintre cele mai mari operațiuni militare din cel de-al Doilea Război Mondial, contraatacul armatei sovietice împotriva armatei germane, la care au participat 6 milioane de trupe. La finalul anului 1943, acțiunile erau concentrate asupra orașului Nikopol, situat pe malul drept al râului Nipru și unde se află mai multe mine pe care Hitler era determinat să le aibă sub control. Astăzi, Nikopol este din nou un oraș de pe linia frontului, care acum este controlat de ucraineni. De partea cealaltă a râului se află orașul ocupat Kameanka-Dniprovska și centrala nucleară Zaporojie.
Armata germană a fost forțată să abandoneze Nikopol în luna februarie a anului 1944, iar în luptele care s-au dat pentru acest oraș și teritoriile alăturate au murit între 30.000 și 60.000 de soldați ruși și până la 20.000 de soldați germani și români, potrivit istoricului Andrii Soloneț, de la Muzeul Național de Istorie a Ucrainei în Al Doilea Război Mondial. „Teoretic, acest videoclip care arată casca și craniul ar putea fi legat de acele evenimente”, a spus Soloneț. Un expert în artefactele militare germane din Ucraina, Oleksii Kokot, a spus că în timp ce soldații Armatei Roșii căzuți în luptă erau îngropați în pământ, soldații germani morți erau lăsați să zacă pe câmp, astfel că rămășițele descoperite pe fundul rezervorului de pe râul Nipru ar putea aparține unor soldați germani. O mare parte din cadavrele soldaților germani au rămas în mlaștinile din această zonă, care mai apoi au fost complet inundate după construcția barajului Nova Kahovka în 1956.