(VIDEO) Cum se realizează designul interior al unui BMW
Daniel Mayerle, directorul de creație al departamentului de design interior de la BMW, a explicat, în emisiunea „LA VOLAN”, cum colaborează cu echipa care face designul exterior.
„Procesul de design al interiorului unui autoturism începe odată cu întregul proces de design, adică în același timp cu designul exterior.Este sincronizat cu acesta, deci, proiectăm simultan volanul și jantele, pentru că toate trebuie să fie gata în același timp”, a explicat Daniel Mayerle.
„La început, munca noastră este împărțită. Avem echipa de design interior, care lucrează la modelul interiorului, și pe cea care lucrează la modelul exteriorului. Dar, odată ce este ales designul final pentru cele două, echipele se adună în același studio și se lucrează în paralel. Chiar se influențează una pe cealaltă”, mai spune el.
Munca începe cu o întâlnire a echipei. „Primim informații de la alte departamente, cum ar fi cel de marketing. Apoi începe competiția de design, adică șeful nostru ne spune că e timpul pentru un nou proiect. De exemplu, pentru Seria 3 Gran Turismo ni s-a spus să avem în vedere un concept care să combine sportivitatea și eleganța unui coupe cu un interior funcțional”, precizează Daniel Mayerle.
Apoi, se fac primele schițe, care sunt prezentate șefilor, iar ei aleg anumite propuneri, anumite tematici.
„Pe cele alese le transformăm în modele de lut în mărime naturală. Acestea ajung la membrii Consiliul Director, care aleg dintre ele până rămâne unul singur, designul final. Având în vedere că ambele echipe primim același briefing, avem aceleași linii pe care urmăm. Astfel, exteriorul și interiorul se îmbină în mod natural”, explică Daniel Mayerle.