(VIDEO) Cum sunt fabricate celebrele statuete-simbol ale Premiilor Oscar
Foto: hotnews.ro
Premiile Oscar reprezintă unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului, atât pentru publicul larg, cât şi pentru industria cinematografică, scrie descopera.ro.
Orice actor visează ca, măcar o dată în viaţă, să câştige un premiu oferit de Academia Americană de Film şi să urce pe scenă pentru a primi celebra statuetă. Puţin ştiu, însă, cum este realizat trofeul râvnit de artiştii din întreaga lume.
Pregătirea celebrelor statuete-simbol ale Premiilor Oscar începe încă din luna noiembrie, cu toate că show-ul are loc mereu în februarie. Fiecare trofeu cântăreşte aproximativ 3,85 kilograme şi are circa 33 de centimetri înălţime.
Fabricarea fiecăreia dintre statuete durează între 8 şi 10 ore.