(VIDEO) "Dacă mă vedeți beată, să nu arătați publicului". DEZVĂLUIRI din cadrul Vernisajului Vinului
Licoarea lui Bachus a atras aseară peste o mie de oameni la "Vernisajul Vinului". Printre vizitatori s-au numărat miniştri, oameni de afaceri şi chiar oaspeţi de peste hotare. Ediţia de primăvară a evenimentului a găzduit peste 30 de companii, care au prezentat peste 200 de vinuri.
Producătorii s-au întrecut în a atrage vizitatorii cu cele mai selecte băuturi:
"Am venit cu un rose care a fost îmbuteliat săptămâna trecută. A fost recoltat din zona Codru. Foarte faimoasă pentru vinurile rose".
"Este un cupaj elegant dintre chardonnay şi feteasca albă, am încercat să combin într-un dans tradiţional un soi franţuzesc şi unul românesc".
Printre primii vizitatori la vernisaj a fost ministrul Agriculturii, care a degustat din câteva vinuri prezentate.
"- Veţi reuşi să le degustaţi pe toate? - Sigur că nu. Sunt foarte multe companii, sunt peste 200 de feluri de vinuri", a declarat ministrul Ion Sula
Unii vizitatori şi-au propus să guste toate vinurile.
"Am să merg pe la toate neapărat şi dacă mă vedeţi beată la sfârşit vă rog să nu daţi public", a spus activista Domnica Cemortan.
La eveniment a venit şi noul ambasador al Statelor Unite la Chişinău, dar şi mai mulţi oaspeţi din străinătate:
"Eu ştiu că majoritatea oamenilor preferă vin sec, dar pentru mine vinul dulce e foarte interesant şi foarte plăcut", a zis ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit.
"Am degustat din vinurile albe. Am încercat cinci vinuri albe şi rose. Acum le degustăm şi pe cele roşii".
"Îmi place foarte mult Feteasca Regală din struguri autohtoni".
Directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului spune că producătorii autohtoni reuşesc să cucerească tot mai multe pieţe noi, precum Nigeria, Kenya sau Republica Ghana.
"Deja am ajuns la cifra că numai 50 la sută din exporturile a vinurilor în sticlă merg pe pieţele CSI, dar totodată cresc exporturile pe alte pieţe", a precizat directorul Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Dumitru Munteanu.
Vernisajul Vinului este organizat pentru a opta oară la Chişinău.