VIDEO Doi bărbați au fost reținuți și riscă să ajungă după gratii. Aceștia au comis mai multe furturi în raionul Criuleni
Doi bărbați de 27 și 39 de ani, originari din raionul Criuleni, suspectați că ar fi comis un șir de furturi, au fost reținuți de oamenii legii. Potrivit informațiilor, trimp de șase luni, aceștia ar fi cauzat părților vătămate un prejudiciu de aproximativ 78 de mii de lei.
Suspecții de 27 și 39 de ani, originari din raionul Criuleni, ar fi pătruns în mai multe gospodării din raion, de unde au sustras mai multe bunuri (cablaj, utilaje de lucru, țevi din metal, un generator cu combustibil, acumulator auto și o camera de supraveghere video).
În scopul acumulării bazei probatorii, polițiștii în comun cu procurorii au efectuat percheziții la domiciliile bănuiților, unde au depistat și ridicat o parte din bunurile furate, altele fiind deja vândute.
Unul dintre suspecți nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat la 10 ani de închisoare pentru acțiuni similare.
Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă până la 4 ani de închisoare.