VIDEO Explozii în cel mai mare port rusesc de la Marea Neagră. Vezi imagini cu atacul cu drone
Dronele maritime ucrainene au atacat vineri dimineață o bază navală rusă din apropierea Novorossiysk, cel mai mare port de la Marea Neagră. Portul este un centru important pentru exporturile rusești. Ministerul rus al Apărării a comunicat că dronele au fost distruse, scrie The Guardian, citat de presa din România.
Autoritățile ruse din Krasnodar Krai, citate de agenția RIA Novosti, susțin că nu sunt victime sau pagube în urma atacului cu drone navale ucrainene asupra portului, transmite Reuters.
Utilizatorii rețelelor sociale au raportat că au auzit explozii și focuri de armă în apropiere de Novorossiysk vineri dimineață. Imagini ale localnilor difuzate de postul de știri online rusesc Astra arată o coloană de fum în largul mării.
Serviciile de urgență din Novorossiysk au confirmat informațiile despre explozii, iar serviciile de securitate au fost informate, a informat agenția de presă rusă RIA. Portul este unul dintre cele mai mari din Marea Neagră.