(VIDEO) Extremiştii înarmaţi au bombardat mai multe cartiere din oraşul sirian Alepo
În Siria se duc lupte grele. Extremiştii înarmaţi au bombardat cu mortiere mai multe cartiere din Aleppo. Una dintre rachete a distrus o şcoală din oraş, unde se adăposteau mai mulţi refugiaţi. Potrivit informaţiilor preliminare, zeci de persoane au fost rănite şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Totodată, Agenţia Sanaa a anunţat că trupele siriene au lichidat cinci dintre cei mai periculoşi lideri ai Grupării islamice "Frontul Victoriei" şi au distrus bazele acestora din Aleppo.
Se presupune că gruparea ar avea legături cu Al-Qaeda. În acelaşi timp, pe Internet au fost plasate imagini video de amator, care surprind luptele din capitala Damasc şi oraşul Aleppo, dintre trupele guvernamentale şi rebeli. Cel puţin 45.000 de oameni au fost ucişi de la începutul violenţelor în Siria, în martie 2011.