VIDEO Ghimpu a avut o întrevedere cu Vlad Filat la sediul PLDM AFLĂ CE AU DISCUTAT
Deputaţii, miniştrii şi preşedinţii organizaţiilor teritoriale ai PLDM s-au întrunit ieri într-o şedinţă la care s-a discutat despre formarea alianţelor la nivel local. Totodată, liderului PLDM, Vlad Filat, a avut o întrevedere cu preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
"Am venit eu pur şi simplu, am discutat nişte probleme care ţin de activitatea noastră. Trebuie să mergem înainte să formăm alianţa locală", a declarat preşedintele PL, Mihai Ghimpu
Vlad Filat a declarat, însă, că nu a convenit cu Mihai Ghimpu asupra modalităţii de creare a coaliţiilor locale.
"Am avut un schimb de păreri vis-a-vis de situaţia care este şi atât. Este mult prea mult spus am convenit referitor la subiectul coaliţiilor locale, am discutat doar despre primele şedinţe ale consiliilor", a precizat liderul PLDM, Vlad Filat.
Amintim că, acum o săptămână, liderii AIE s-au înţeles să facă alianţe în 26 de raioane.